Când vine vorba de alegerea unui Azil Privat, modul în care camerele sunt amenajate și condițiile igienico-sanitare sunt cu siguranță cele mai importante. Căminul de bătrâni nu este doar un simplu loc de tratament, acesta devine pentru foarte mulți seniori o a doua casă. Așadar este important să acordăm o atenție sporită mediului ambiant, astfel încât aceștia să se simtă cât mai confortabil pe parcursul șederii lor.

În cadrul Azil Privat, cazarea este cu siguranță un punct forțe, de care vă veți convinge de la prima vizită. Seniorii au la dispoziție camere de tip hotelier, la un înalt standard, cu regim privat (un singur pat) sau semiprivat (două, trei sau patru paturi).  Camera se alege în funcție de preferințe, dar și țînând cont de disponibilitatea din acel moment și de afecțiunile seniorului. Le oferim vârstnicilor cele mai bune condiții, astfel încât aceștia să se simtă că într-o reală vacanță. Suntem conștienți de cât de important este acest aspect, așadar nu ezităm să ne asigurăm că totul este perfect până la ultimul detaliu.

Tipuri de camere:

1. Camerele Single din cadrul azilului nostru de bătrâni sunt dormitoare intime, cu pat generos, în care seniorii se bucură de propriul lor spațiu privat. În cadrul acestei camere ei își pot personaliza elementele după bunul plac. Această camera este soluția ideală pentru un senior ce își dorește liniște și intimitate în cadrul azilului de bătrâni, dar și condiții care să ii satisfacă toate nevoile.

2. Camera cu 2 paturi – știm că uneori este greu să fii departe de cei dragi, așa că această camera cu două paturi este ideală pentru seniorii care doresc să aibă un companion, alături de care să își petreacă timpul, indiferent că vorbim de momentele de odihnă sau de activități recreative.

3. Camera cu 3 paturi din cadrul căminului nostru de bătrâni este perfectă pentru seniorii care adoră compania, fiind destinată unor persoane fără probleme grave de sănătate și care se pot întreține ușor cu ajutorul personalului nostru.

4. Camera cu 4 paturi este ideală pentru cei care își doresc o viață socială activă la azilul de bătrâni și pentru care singurătatea nu este o opțiune. Relaxarea, odihnă și hobby-urile pentru seniorii activi își găsesc aici mediul ideal.

Pentru a păstra intimitatea rezidenților noștri, în momentul vizitei, unele tipuri de camere nu vor putea fi vizionate. Tipurile de camere disponibile vor fi confirmate în momentul programării. Va mulțumim pentru înțelegere.

Prețurile se stabilesc în funcție de gradul de dependență al persoanei asistate, de complexitatea serviciilor de îngrijire necesare și de spațiul de locuire ales.

Dacă doriți mai multe informații despre Azil Privat și despre serviciile speciale oferite pacienților ce suferă de Alzheimer vă așteptăm la o discuție pe strada Badea Cârțan, nr. 16, București, sau telefonic, la numărul 0212102731.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *