Socializarea este extrem de importantă indiferent de vârstă sau de context, aceasta oferindu-ne tuturor șansa de a ne dezvolta, de a fi mai informați, dar și de a ne aduce un plus de fericire. Acest aspect capătă însă o importanță vitală în ceea ce privește seniorii, aceștia aflându-se în perioada în care comunicarea, respectiv interacțiunea socială, sunt variabile care pot influența în mod drastic viața acestora.
Studiile realizate de către specialiștii în domeniul psihologiei și ai medicinei sunt primele argumente pentru care ar trebui să acordăm o atenție sporită acestui subiect. Conform acestora, relațiile sociale sunt asociate în mod constant cu biomarkerii de sănătate. Ceea ce este important de reținut este faptul că boli precum Alzheimer, osteoporoza sau accidentele cardiovasculare pot avea ca și cauză directă izolarea socială. În plus, singurătatea reprezintă și unul dintre factorii majori pentru mortalitate, în special la adulții în vârstă.
Importanța interacțiunii sociale iese în evidență și pe plan emoțional. Studii realizate de-a lungul anilor au demonstrat că seniorii care comunică mai mult sunt mai fericiți și mai împliniți. Prin intermediul socializării aceștia au ocazia de a vorbi cu persoane care împărtășesc interese comune, de a povesti cele mai frumoase amintiri sau de a discuta despre cele mai noi evenimenete. În schimb, cei care suferă de singurătate au de suferit și pe plan emoțional, depresia fiind des întâlnită în cazul bătrânilor care locuiesc singuri sau care nu comunică suficient.
Tocmai de aceea seniorii au nevoie de un loc în care interacțiunea socială să fie facilitată și să aibă parte nu doar de îngrijire permanentă, dar și de numeroase oportunități pentru a comunica. Un astfel de loc este Azil Privat. Întreaga noastră echipă se dedică sănătății fizice și emoționale a seniorilor, astfel încât aceștia să se simtă cu adevărat împliniți pe toate planurile. Cu ajutorul facilităților puse la dispoziție de către Azil Privat, vârstnicii își vor îmbunătăți starea fizică, vor avea parte de o nutriție corespunzătoare dar se vor bucura și de socializare atât cât își doresc.
Un cămin precum Azill Privat este locul ideal pentru seniori, atât din punct de vedere al sănătății, cât și social. Adulții tineri, dar și nepoții, nu pot acorda pe deplin timpul necesar interacțiunii sociale cu cei mai în vârstă, din motive obiective. Așadar existența unui loc în care seniorii să facă parte dintr-o comunitate, să participe la evenimente culturale sau la diverse ateliere reprezintă soluția ideală pentru întreaga familie.
Efectele unei socializări corespunzătoare se vor observa imediat: creșterea încrederii în sine, ameliorarea problemelor de sănătate, îmbunătățirea somnului, dar mai ales creșterea nivelului de fericire.
Pentru mai multe detalii despre facilitățile oferite de către Azil Privat vă invităm să ne vizitați pentru o discuție mai amplă la adresa str. Badea Cartan, nr. 16, Sector 2, București sau să ne contactați la numărul de telefon 021.210.27.31.